Wuhan Open 2019. Programul complet al competiției

Wuhan Open 2019. Programul complet al competiției
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul de la Wuhan, din categoria Premier 5, este programat în periaoda 22-28 septembrie 2019, finala urmând să se dispute sâmbătă.

Tabloul principal debutează duminică, 22 septembrie, de la ora locală 11:00, adică ora 6:00 în România. Duminică, la ora României 13:30, este programată ceremonia oficială de deschidere a turneului ajuns la a șasea ediție, urmând ca o oră mai târziu să înceapă prima sesiune de seară a turneului.

De luni până joi, meciurile sunt împărțite în două sesiuni, de zi – de la 6:00 ora României și, respectiv, de noapte, de la ora 14:00.

Primele opt favorite beneficiază de un prim tur liber și debutează în competiție direct în runda secundă, astfel încât Simona Halep va juca primul meci, cel mai probabil, marți, după ora 6:00.

Joi, 26 septembrie, sunt programate sferturile atât pe tabloul de simplu, cât și pe cel de dublu, două meciuri de simplu fiind programate în sesiunea de zi, cu începere de la ora României 9:30, următoarele două sferturi de la simplu urmând să se joace în sesiunea de seară, de la ora României 14:00.

Vineri, 27 septembrie,  este ziua semifinalelor, meciurile fiind programate mai târziu. Fanii tenisului din România ar trebui să fie în fața televizoarelor la ora 11:30, pentru prima semifinală, apoi de la ora 14:00 – pentru a doua semifinală feminină și o semifinală de dublu.

Sâmbătă, finala probei de simplu a turneului Premier 5 de la Wuhan se joacă de la 11:30, ora României.

Turneul de la Wuhan este dotat cu premii totale în valoare de 2.828.000 de dolari. El încheie seria Premier 5 în sezonul 2019.

În turneele Premier 5 din acest an, Simona Halep nu a acces niciodată în semifinale, rezultatele sale fiind: sferturi – la Dubai, tur 2 – la Roma, sferturi – la Toronto și optimi – la Cincinnati.

Cel mai bun rezultat al Simonei Halep în turneul de la Wuhan este o semifinală jucată în 2016. Petra Kvitova a pus punct atunci parcursului româncei. În 2017 și 2018, Simona a pierdut meciul inaugural la Wuhan.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×